Ne naștem întregi și apoi de-a lungul copilăriei mici și, mai târziu, la pubertate și adolescență suntem nevoiți să renunțăm la autenticitatea noastră, să rupem bucatele din noi și să le îndepărtăm în umbra noastră, să le reprimam pentru că nu sunt acceptabile de către ceilalți, pentru că amenință atașamentele create cu cei de care avem atâta nevoie că să supraviețuim.
Astfel de bucatele reprimate, înlăturate și repudiate sunt, de multe ori, și emoțiile pe care le consideram negative: furia, frica, tristețea, dezgustul, invidia, rușinea, vinovăția, neputința.
Nu emoțiile sunt greșite, rele sau nepotrivite. Ele ne semnalizează, de fapt, că ceva a perturbat spațiul psihic: fie o nevoie nu ți-a fost îndeplinită, fie o limita ți-a fost încălcată, fie răspunsul tău la trauma este perfecționismul și ți-ai setat standarde foarte înalte, nerealiste, fie ceva iți apasă butoanele și-ți declanșează “programelele” transmise transgenerațional.
Emoțiile sunt prietenele noastre, fie că e vorba de:
- furie, care ne arata că o limita ne-a fost depășită, că o nevoie nu e îndeplinită, că ceva ne provoacă durere;
- frica, menita să ne protejeze de un pericol real sau imaginar( anxietatea e o frica generalizata fară a avea obiectul fricii în prezenta noastră);
- vinovăție, menita să fie moralizatoare și să aducă în conștiință un comportament pe care e nevoie să îl schimbam;
- rușine, vorbim despre rușinea sănătoasă care poate fi civilizatoare, moralizatoare; tristețea, care ne semnalează o pierdere sau o nevoie neîndeplinită;
- dezgust, care ne indica un comportament sau o imagine care nu e în concordanta cu principiile noastre sau care atentează la propria demnitate, etc.
Ceea ce poate fi greșit este să punem în act aceste emoții, într-un mod care ar putea să distrugă relațiile cu ceilalți:
- să ne exprimam furia ca agresivitate sau să o inhibăm și să o exprimam printr-un comportament pasiv-agresiv;
- să ne lașam conduși de frica și să încercam să controlam mediul și pe ceilalți fară a le da spatiu de a fi ei înșiși;
- să acționam din vinovăție și nu din iubire devenind inflexibili și invadatori cu cel fata de care am greșit;
- să lăsăm rușinea toxică să ne cuprindă și fie să ne autocriticăm dur și să ne opacizăm lentila prin care ne vedem, omițând lucrurile bune pe care le facem, fie să îi blamăm pe ceilalți pentru acțiunile noastre (“tu m-ai făcut să mă comport așa!”), etc.
Cum putem să gestionam astfel de emoții greu de dus?
Nu exista un răspuns general valabil ci în funcție de cum a fost expusa fiecare persoana la astfel de emoții, ce ni s-a permis să simțim în copilărie, ce ne-a fost inhibat și în ce măsură, ce ne-a fost total interzis și am reprimat și, deci, avem impresia că nu simțim.
De exemplu, cunosc pe cineva care mi-a spus că nu simte niciodată rușinea, că nu are rușine. De fapt, din comportamentul său perfecționist, devalorizator și critic la adresa celorlalți, din atitudinea de competitivitate toxică, transpare că rușinea este adânc înrădăcinată în psihicul său, că acea persoana este total inconștientă de rușinea sa și, astfel, se lasă condusă în acțiunile sale de către acea rușine care este la baza dezvoltării sale.
Totuși, există câțiva pasi pe care îi putem face pentru a ajunge să putem tolera mai bine emoțiile acestea inconfortabile, să le înțelegem și să le putem utiliza pentru creșterea și maturizarea personală:
- Conștientizează ceea ce simți: emoțiile se simt în corp, fii mai atent la corpul tău, la senzații, la locul în care se simt; reflectează la cum se simte și ce ar putea cauza ceea ce simți ca să identifici emoția;
- Validează ceea ce simți, normalizează emoția respectivă în contextul în care ești, încearcă să iți vorbeșți blând și nonjudicativ.
- Fii curios: gândește-te daca te-ai mai simțit așa, în ce situații apare emoția aceea. Ai mai simțit-o și în copilăria ta? În ce contexte? Era o persoana în relație cu care simțeai des acea emoție? Cum se comporta acea persoana cu tine? Iți lipsea ceva în relație cu ea sau venea cu prea mult din ceva către tine? (neglijenta vs. intruzivitate)
- Exersează autoreflectia și conștientizarea: după un episod cu emoții intense, intra în ciclul expus mai sus în care să reflectezi la ceea ce simți și de ce, ce gânduri iți vin în legătură cu asta, cum iți vine să te comporți în legătură cu persoana respectivă sau în situația respectivă. Cu fiecare exercițiu de conștientizare ajungem să facilitam săparea altor legături neuronale și schimbarea tiparului nostru de comportament cu impact major asupra personalității noastre.
- Încearcă să stai cu emoția, cât poți pentru a-ți creste toleranta, bucura-te și celebrează fiecare mic progres pe care îl faci, fie că asta înseamnă că ai putut să te controlezi să nu țipi la copil chiar dacă simțeai o furie intensă sau că te-ai dus în baie să respiri ca să nu acționezi agresiv față de cineva.
- Înarmează-te cu curaj și vezi ce poți schimba la comportamentul tău în situațiile care iți apasă butoanele, daca e ceva de reparat în relația cu celalalt după ce te-ai lasat prada emoțiilor încearcă să repari, daca te simți invadat de celalalt vezi cum ar fi să pui o limita, daca simți că o nevoie nu iți este satisfăcută vezi în ce măsură ți-o poți satisface tu și verbalizeaz-o și cu celalalt, poate găsești la celălalt disponibilitate să ți-o satisfacă, în măsură în care poate fi responsabilitatea lui.
De multe ori ajungi într-un punct orb în care nu poți să te mai uiți prin lentila curiozității, obiectiv, la ceea ce simți și la comportamentul tău sau al celuilalt.
În acel punct e recomandabil să apelezi la ajutorul altcuiva, preferabil al unui psihoterapeut, însă, daca nu rezonezi cu terapia sau nu simți că e momentul, poate fi și un duhovnic sau un prieten mai înțelept care să te ajute să navighezi prin ceața tiparelor proprii de comportament pentru a ajunge mai liber și mai conștient la destinație, maturitatea emoțională.
Daca vrei să iți începi călătoria ta terapeutică, contactează-mă pentru a seta o prima ședință de psihoterapie, nu ești singur/ă!
