Există momente din viață în care simțim că am ajuns la o răscruce și că suntem blocați, nemaiputând să luăm o decizie de acțiune.Stagnarea în acel moment de răscruce ne provoacă multă suferință și tensiune psihică.Sau, ne trezim după o bună bucată din viață că am trăit inconștient, ne-am desfășurat activitățile zilnice și experiențele de relaționare într-un mod mecanic, după tipare și credințe înrădăcinate din familie, fără să știm cu adevărat cine suntem și ce ne dorim în mod real să facem și încotro vrem să ne îndreptăm.Uneori se întâmplă să nu fim în cumpăna ci doar să conștientizăm nevoia de reconectare cu noi înșine și să avem nevoie de însoțire în acest proces, într-un spațiu sigur și conținățor în care să reînvățăm despre noi, să ne reconectam la esența noastră și să ne dezvoltăm în cea mai bună versiune proprie. Psihoterapia individuală le facilitează oamenilor schimbarea anumitor comportamente disfuncționale sau autodistructive cu altele mai eficiente și mai benefice pentru ei.
Unele dintre situațiile frecvente în care clienții aleg să apeleze la servicii de psihoterapie sunt:declanșarea depresiei sau stărilor de tristețe accentuate, fobiile, stările de anxietate sau atacurile de panică,tensiunile și conflictele intrapsihice generate de contradicția între ceea ce își dorește să facă o persoană și ceea ce consideră că se așteaptă de la ea să facă, stări negestionabile de neliniște, îngrijorare, tulburări ale somnului, tulburările alimentare, dependențele de substanțe sau comportamentale,situațiile de viață în care suntem vulnerabili(divorț, doliu, separare, pierderea locului de muncă),stimă de sine scăzută, dificultăți în luarea deciziilor, imposibilitatea de adaptare la viață socială sau profesională, experiențele traumatizante, abuzul și violența domestică, tulburările sexuale, tulburări ale identității, dificultăți de relaționare sau de comunicare, probleme de fertilitate în cuplu,apariția unei boli cronice sau terminale,apariția unor simptome psihosomatice care scad calitatea vieții clientului sau, depășirea crizelor psihologice în general.
Solicită o programare!
E timpul să îți oferi ție timp și atenție!